EDIȚIA A V-A

Primăvara este un simbol al reînnoirii, al culorii și al frumosului. Sufletul vibrează cu căldură și energie după iarna lungă și simte nevoia de schimbare și noutate.

A cincea ediție a Târgul Primăverii vine cu un concept inedit, în ton cu anotimpul schimbării. Pornind de la un târg clasic dedicat florilor și amenajării grădinii, Târgul Primăverii a evoluat datorită clienților săi, care au manifestat un interes tot mai mare către partea estetică, a decorațiunilor interioare și a designului funcțional. Astfel, partea de design și amenajări interioare a venit în mod natural, pentru a completa elementele de amenajare exterioară ale casei și grădinii.

Târgul va avea loc și de această dată la Expo Arad, cel mai mare centru expozițional din vestul țării, strategic amplasat la mai puțin de doi kilometri de autostrada A1, ce poate astfel deservi cu ușurință atât Aradul, cât și Timișoara.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad deține o experiență de peste 20 de ani în organizarea de târguri, atrăgând la evenimentele sale mii de vizitatori. Pe baza experiențelor precedente, estimăm ca această ediție a târgului Primăverii să înregistreze peste 15.000 de vizitatori.

Vă așteptăm alături de noi la un eveniment plin de prospețime și culoare, care să vă bucure simțurile și să vă umple casele de frumusețea primăverii!

Programul Târgului Primăverii

19 Aprilie

11:00-20:00

20 Aprilie

11:00-20:00

21 Aprilie

10:00-20:00

22 Aprilie

10:00-16:00

De ce să particip?

http://www.targulprimaverii.ro/wp-content/themes/salient/css/fonts/svg/basic_eye.svg

 

Vizitatori

Conform numărului de vizitatori de la edițiile trecute, este așteptat un număr de aproximativ 10.000 de vizitatori în cele patru zile de târg.

http://www.targulprimaverii.ro/wp-content/themes/salient/css/fonts/svg/basic_compass.svg

 

Regional

Deoarece Târgul Primăverii îmbină numeroase tipuri de produse și servicii, acesta atrage foarte mulți vizitatori din județul Arad, Timiș și Bihor. 

http://www.targulprimaverii.ro/wp-content/themes/salient/css/fonts/svg/arrows_shrink_diagonal2.svg

 

Contact direct

Este ocazia ideală de a intra în contact direct cu clienții, a studia competiția și a observa care sunt tendințele în domeniu.

http://www.targulprimaverii.ro/wp-content/themes/salient/css/fonts/svg/ecommerce_megaphone.svg

 

Publicitate

Târgul va fi promovat în presa scrisă locală și regională, radio, reviste de specialitate în mediul online și pe social media, astfel încât să se asigure o expunere cât mai mare a târgului.

Contact. 


Fie că doriți să participați ca expozant sau vizitator nu ezitați să ne contactați.

Manager târg

Vlad Cherchezan

0728.280.286

vlad.cherchezan@ccia-arad.ro

Expo Arad

Calea Aurel Vlaicu 300, Arad

Târgul este găzduit de Expo Arad – cel mai mare centru expozițional din vestul României și al doilea ca mărime din România. La doar 1.5 km de autostrada A1, cu peste 4.000 mp  spațiu expozițional interior și 20.000 exterior, cu cele mai moderne facilități și o parcare încăpătoare, Expo Arad este locul ideal pentru găzduirea celor mai ambițioase evenimente.